În 1835, Petru Manega închiriază pentru Bibliotecă o clădire nouă, construită de negustorul Bogaciov, vizavi de bulevardul orășenesc, care însă nu avea intrare din stradă.
Din 24 iunie 1835 în calitate de bibliotecar al Bibliotecii Publice din Chişinău a fost numit Nikolai Iakovlevici Kozlov pentru “excelentele cunoştinţe şi aptitudinile sale”.
În perioada 1848 – 1855 în calitate de bibliotecar al Bibliotecii Publice a fost Ivan Tanskii. Presa vremii consemna în acei ani că sediul bibliotecii era în fosta clădire a Administrației Guberniale, astăzi str. Mihail Kogălniceanu.

Din 1854 până în 1860, biblioteca este frecvent închisă, cauza fiind, după unii, războiul din Crimeea, după alţii – lipsa de bani.

În 1857, noul bibliotecar Venedict Beller, profesor de germană și matematică la Gimnaziul nr.1, a reușit să-l convingă pe guvernatorul Fonton de Verraion că biblioteca nu mai poate rămâne în stare de provizorat.

În 1860, Biblioteca este transferată într-un spațiu frumos în clădirea ocârmuirii guberniale, situat în perimetrul actualei Universității de Stat din Moldova. V. Beller se ocupă de trecerea la inventar și de aducerea la cunoștința publicului a componenței colecției și de asigurarea accesului la ea. Anul 1860 a fost numit în presa vremii Anul bibliotecii lui Beller.

Din cauza lipsei de finanțe, la cererea administrației guberniale, în 1869 biblioteca a fost trecută la finanțarea orașului.

În perioada 1871-1884, dna Kurkovskaia a fost şefă a bibliotecii (după 7 bărbaţi care au condus această instituţie între 1832-1869). Depune eforturi mari transformând-o într-o instituţie accesibilă publicului larg al oraşului.

Conducerea socialistă a oraşului cere să i se cedeze Biblioteca Gubernială (pe care ei o numeau pravitelstvennaia) pentru a o utiliza ca unul dintre punctele de reper în activitatea de propagandă revoluţionară.
Din 1877, conform rezoluţiei Dumei orăşeneşti, sediul bibliotecii se mută în cladirea acesteia. În consecinţă începe să poarte numele de Bibliotecă Publică Orăşenească.